Pelerinii din Gârdani

Din vremuri de demult, credincioșii satului Gârdani au purtat în suflete o credință statornică și o dragoste deosebită pentru Dumnezeu și pentru Maica Domnului. Pentru înaintașii noștri, credința nu era doar o parte a vieții, ci era însăși călăuza după care își rânduiau zilele, bucuriile, necazurile și nădejdile.

Printre tradițiile păstrate din bătrâni se numără și pelerinajul la sfintele mănăstiri. Cu mulți ani în urmă, norodul satului Gârdani pornea la drum pe jos, în grupuri, cu rugăciunea în suflet și cu nădejdea că Dumnezeu și Maica Domnului le vor asculta cererile.

Erau drumuri lungi, care durau zile întregi. Nu existau mijloacele de transport de astăzi și nici confortul pe care îl avem în vremurile noastre. Pelerinul își lua puține lucruri cu el și pornea la drum, știind că înaintea lui se așterneau mulți kilometri, oboseală, ploaie, arșiță sau frig. Dar toate acestea erau uitate atunci când ajungea la locul sfânt.

Pentru credincioșii de atunci, drumul către mănăstire era el însuși o rugăciune.

Este un drum care leagă generațiile.

Un drum pe care au mers bunicii și străbunicii noștri spre alte mănăstiri, iar astăzi îl continuă copiii și nepoții lor.

Un drum care nu trebuie să se piardă

Poate că astăzi ne este greu să înțelegem câtă putere sufletească era necesară pentru a merge zile întregi pe jos până la o mănăstire. But tocmai în această osteneală se află frumusețea vechiului pelerinaj.

Pelerinul nu pornea la drum pentru că îi era ușor.

Pornea pentru că avea credință.

Pornea cu rugăciunea pentru familie, pentru copii, pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în necazuri și pentru cei plecați departe. Pornea cu gândul la cei dragi și cu nădejdea că, ajuns la sfântul altar, își va putea pune sufletul înaintea lui Dumnezeu.

Iar această tradiție, născută în vremuri în care oamenii aveau puțin, dar credință multă, a rămas vie.

Astăzi, norodul din Gârdani continuă să meargă pe jos, în rugăciune, spre Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Măriuș. Fiecare pas este o mărturie a credinței, fiecare rugăciune este o legătură cu cei care au fost înaintea noastră, iar fiecare an adaugă o nouă filă la această frumoasă istorie a satului nostru.

Cuvânt de încheiere

Să nu lăsăm să se piardă drumurile pe care au mers înaintașii noștri.

Să păstrăm în suflet credința lor, rugăciunea lor și dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru Maica Domnului.

Poate că vremurile s-au schimbat, poate că drumurile sunt astăzi mai ușoare, dar nevoia omului de Dumnezeu a rămas aceeași.

De la Bixad și Nicula până la Măriuș, pașii oamenilor din Gârdani au lăsat în urmă o poveste care merită spusă și păstrată.

Iar cât timp, în fiecare an, la 15 august, se va auzi chemarea pelerinului și oamenii din Gârdani vor porni la drum cu rugăciunea în inimă, această tradiție va rămâne vie.

Maica Domnului să-i ocrotească pe toți cei care pornesc la drum, să le dăruiască sănătate, putere și pace sufletească, să le primească rugăciunile și să le fie călăuză pe tot parcursul vieții.

Iar pe cei care au plecat dintre noi și care, odinioară, au pășit pe aceste drumuri ale credinței, Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa, în lumina și iubirea Lui.

Să păstrăm această tradiție pentru copiii și nepoții noștri, pentru ca și ei să știe că, odinioară, oamenii din Gârdani mergeau zile întregi pe jos spre sfintele mănăstiri, nu pentru că aveau un drum ușor, ci pentru că aveau o credință puternică.

Doamne, binecuvântează Gârdaniul și pe toți fiii satului nostru, oriunde s-ar afla!

Maica Domnului, ocrotește-ne și ne călăuzește pașii spre lumină, pace și mântuire. Amin.